Ambasadorii Juniori reprezintă o echipă dinamică și dedicată de elevi, care sunt pasionați de politici europene, drepturile omului și dezbateri publice. Acești tineri talentați sunt aleși pentru a reprezenta Colegiul Național Tudor Vladimirescu în cadrul evenimentelor și proiectelor desfășurate de Parlamentul European pentru a promova implicarea tinerilor în procesele decizionale europene.
Ordinea de zi a ședinței a fost proiectul de lege „Solidaritate pentru un mediu sanatos”. Ambasadorii junior au propus amendamente la proiectul trimis de Comisia Europeană; elevii care au intrat in rolurile eurodeputaților au adus critici constructive, completări, îmbunatațiri dar și respingeri justificate din perspectiva diferitelor grupuri parlamentare. Proiectul a fost votat, iar rezultatul afișat pe ecran a stârnit bucuria adoptării legii cu 480 de voturi „pentru”.
Pe baza materialelor existente s-au desfășurat dezbateri si cafenele publice despre relația cetățenilor cu europarlamentarii, despre legislația europeană cu privire la încălzirea globală, despre modalitațile de lucru ale grupurilor parlamentare, despre mecanismul elaborării legilor în Parlamentul European. S-a organizat concurs de desene despre mediul sănătos și alimentația sănătoasă ce fac subiect de discuții în P.E.. În echipe s-au schițat și au fost prezentate preocuparile P.E. pentru viitorul Europei, dezvoltarea durabila, migrație, drepturile omului.
Au lucrat în echipă și au discutat despre pace, egalitate, libertate, solidaritate, cetațenie, justiție. Au schițat activitațile de la AJOFM, poliția municipală, garda de mediu, Biblioteca Județeană și activitațile ce se vor derula cu prilejul Zilei Europei. Au căutat pe internet clipuri video și alte site-uri importante pentru derularea programului Școala Ambasador.
Jocul a scos in evidență cunostințele temeinice și interesul pentru problematica europeană, precum și abilitațile în utilizarea tehnologiei.
Juniorii i-au încurajat pe șomeri să devina mici întreprinzători și mai ales să îșî spună părerea despre impactul U.E. asupra locului de muncă, liberei circulații, dreptului la reședință în altă țară, transferului indemnizației de șomaj. Au dezbatut articolul 45 din Tratatul privind funcționarea U.E. și i-am convins pe șomeri ca pot sa pună în practică programele propuse de P.E..
Ambasadorii juniori au susținut, prin expuneri PowerPoint și discurs public importanța premiului Saharov, condițiile decernării lui, nominalizarea câștigătorului și premierea în ședință festivă a P.E..Au insistat pe politicile P.E. privind garantarea, susținerea și încurajarea libertații de gândire.
Juniorii au trimis un e-mail în care și-au exprimat părerea la egalitatea de gen ; acțiunea s-a desfășurat după ce Comisia pentru Drepturile Femeilor și Egalitate de Gen a avut o dezbatere în P.E. cu tema „Discriminarea bazată pe gen in Balcanii de Vest”
Obiectivul activităților a fost creșterea gradului de informare cu privire la puterea democratica de decizie a P.E.. Li s-a vorbit despre cooperarea europeană în domenii precum mediul, securitatea și combaterea terorismului, energia și drepturile omului.
Elevilor prezenți li s-a vorbit despre legislația europeană care apară drepturile omului. Echipele proiectelor Erasmus+ și juniorii ambasadori s-au relaxat prin jocul Beware și și-au propus să corespondeze cu elevi din școli ambasador din alte țări ale U.E..
Ambasadorii juniori au dezbătut despre influența legislației europene asupra vieții fiecărui cetațean, pornind de la imaginile ședinței P.E. pentru validarea Comisiei Europene. Dezbaterea a fost structurată pe două argumente: vocea cetațenilor se face auzită prin intermediul europarlamentarilor; viața fiecăruia dintre noi este influențată de proiectele U.E.. În dezbatere au fost antrenați toți elevii prezenți și au fost identificate politici cu impact direct asupra vieții cetațenilor europeni, cum ar fi cele pentru mediu sanătos, pentru reducerea șomajului, consolidarea democrației europene, era digitală, etc.
Ambasadorii au pus bazele punctului de informare „E.U. și TINERII” ce își propune antrenarea tuturor elevilor din școală în procesul de informare despre instituțiile si valorile europene.
Conceptul de unitate a fost transferat in spațiul european și a declanșat dezbaterea privind importanța solidaritații, a intereselor comune, a pacii, a toleranței și a unitații în U.E.
Sprijiniți de consilierul pe proiecte europene Zamfir Iulia și manager proiecte Ionel Dobre, elevii au dobândit informații despre programele P.E. pentru START UP-uri, au înțeles conceptul de economie socială și s-au familiarizat cu instrumente pentru recunoașterea calificărilor europene.
Ambasadorii juniori au profitat de prezența masivă a elevilor la standul I.C.R. pentru lansarea cărții „Exercițiul puterii” – între eșec și împlinire. Arheologii ale uimirii”, scrise de elevii colegiului și au anunțat demararea în Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” a programului „Școala-Ambasador”. La standul I.C.R. au fost prezenți la eveniment, între alții, Matei Vișniec și doamna Liliana Țuroiu , reprezentanta I.C.R. Bruxelles.